Cât de mult se deosebeşte o femeie de un bărbat? Enorm! Femeia poate simula ceea ce bărbatul crede că i se cuvine! Bărbatul poate muta munţii dacă o femeie îi arată afecţiune! Bărbatul este atât de prost în a-şi da seama de realitate, încât el poate crede că femeia îi arată afecţiune! Femeia este atât de proastă, încât poate crede că-l iubeşte pe bărbatul pentru care a simulat de atâtea ori ceva!
De ce sunt atât de rare cazurile în care un bărbat şi o femeie se iubesc cu adevărat? De ce de atâtea ori bărbatul sau femeia se simt mai atraşi de alta sau altul, mai ales când sunt căsătoriţi? De ce a îngăduit DUMNEZEU şi de ce îngăduie astfel de legături fără să le pedepseacă imediat? De ce, de obicei, astfel de legătură este cea mai hulită şi, de asemenea, este cea mai frecventă? Oare noi, oameni păcătoşi, nu putem crede că doar ceea ce este în casa noastră ne poate aparţine cu adevărat? Oare mereu trebuie să poftim la vecin sau la vecină? Poate fi acesta un mod prin care EL, DUMNEZEUL TATĂL ne dovedeşte puterea lui deplină? EL este perfect, dar noi nu putem să înţelegem acest lucru. EL ia deciziile cele mai bune, dar noi nu putem înţelege acest lucru. EL ştie că noi nu putem, nu vrem, nu credem că EL este ATOTPUTERNICUL şi ne dă o lecţie: dacă noi nu facem exact ceea ce ne spune nu este bine, mai devreme sau mai târziu! Şi atunci ne întrebăm cu disperare: DOAMNE DUMNEZEULE, TĂTICULE ce să fac? Şi răspunsul vine printr-un gând bun (primul pas) pe care, dacă-l pricepem şi, din nefericire de cele mai multe ori, dacă seamănă cu ceea ce am fi dorit îl aplicăm, dacă nu, mai întrebăm, mai vedem noi, mai ne gândim, mai ne socotim şi facem în aşa fel încât să credem că a venit de la EL! Şi de multe ori, chiar dacă credem sau íncercăm să credem cu tărie în EL, nu reuşim să înţelegem gândul cel bun! Şi-atunci care ar fi diferenţa ar spune unul, oarecare? Păi, diferenţa este enormă: una este să crezi şi să reuşeşti măcar o dată să prinzi gândul cel bun şi alta este să crezi că doar tu ai găsit gândul cel bun! Pentru EL, ATOTPUTERNICUL este tot una: EL ne iubeşte pe toţi şi ne iartă încă înainte de a păcătui! Căci trupul este o povară de care ne va uşura, iar sufletul este aluatul care la unii se dospeşte mai bine decât la alţii! Şi iar mă reîntorc şi zic: dacă am nesocotit sau n-am înţeles sau am dat altă interpretare gândului bun primit şi lucrurile au ieşit prost, ce este de făcut? Cum repar greşeala? Asta este problema care de obicei se pune dar nu are o rezolvare! Şi de aici în colo sunt cele două căi: calea spre credinţă şi calea spre indiferenţă! Să nu ne închipuim că, dacă am reduce cele două căi la o foaie de hârtie şi am considera o linie ca un drum, dintr-un anumit punct ar pleca spre stânga calea bună şi spre dreapta calea rea! Fiecare îşi duce crucea cum poate sau fiecare cum îşi aşterne aşa doarme! Până să ajungem la judecată, EL ne-a dat judecata "bunului-simţ", EL ne-a dat legile, EL ne crează mediu de credinţă, ne umple de sfaturi şi gânduri bune! Depinde de noi să le luăm şi să le urmăm!
De multe ori m-am întrebat: ce vină are o mamă că a născut un copil "din flori"? Poate a fost violată sau poate a crezut în puterea de a se opri la timp sau poate în cuvinte mieroase, cu câteva ore înaintea căsătoriei! Sau poate în orele alea şi-a dat seama că face o greşeală ireparabilă şi a suportat păcatul acesta unui alt păcat sau altor păcate care ar fi urmat!
De multe ori m-am întrebat: un bărbat poate fi păcătos dacă se căsătoreşte cu o femeie pe care de fapt nu o iubeşte sau cu care s-a obişnuit sau care i-a făcut toate poftele sau o face din ambiţie masculină?
De multe ori m-am întrebat: o femeie poate fi păcătoasă dacă se căsătoreşte cu un bărbat pe care nu-l iubeşte sau cu care s-a obişnuit sau căruia i-a făcut toate poftele sau care crede că-i este destinată sau care crede că ceea ce simte vine de la bărbat?
De multe ori m-am întrebat: de ce femeia este mai hulită decât bărbatul? Şi m-am mai întrebat:
-de ce satisfacţia băbatului este imediată şi de scurtă durată?
-de ce satisfacţia femeii este profundă şi de lungă durată?
-de ce bărbatul, în superficialitatea lui, obţine mai uşor şi o femeie şi satisfacţie şi nu prea este blamat de mulţime?
-de ce femeia, care ajunge cu atâta greutate la satisfacţie, este omorâtă cu pietre dacă greşte?
-de ce nu se pot repara anumite greşeli făcute, în anumite condiţii, uşurând repetarea păcatului comis prin greşală?
-de ce ne împiedicăm să ieşim din minciuni şi dacă tot minţim şi vom da socoteală, să minţim o singură dată?
-de ce nu avem curajul faptelor noastre păcătoase, mincinoase şi prosteşti făcute?
-de ce un bărbat care iubeşte o femeie, dar care nu este prin lege soaţa lui ..................................... ?
Oare păcătoşenia lui este mai mult sau mai puţin păcătoasă neminţind şi neminţindu-se? Oare, dacă în mulţimea minciunilor, există o oază de adevăr este un păcat? Dar ea?
Oare DUMNEZEUL MEU, ATOTPUTERNICUL nu mă va ierta dacă recunosc că iubesc intens şi constant din spirit, suflet şi trup ... un spirit, un suflet şi-un trup, care formează oaza mea de neminciună, oaza mea de adevăr? Dar pot eu să-mi închipui că eu reprezint oaza ei de adevăr?
Înainte de noi eşti TU, DOAMNE DUMNEZEULE TĂTICULE! Dă-ne nouă gândul cel bun! AMIN!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu