FLOAREA DE CRIN

În ploaia vremii tumultoasă

Apare printre picuri de rubin

Adăpostită de copacul-pin

Firavă şi năbădăioasă

                   Floarea de crin!

În lumea pământeană, crudă

Venită prea devreme, din senin,

În aerul ce-o-nconjură blajin

Creşte în linistea sa nudă

                   Floarea de crin!

De pază muntele şi marea,

Un munte uriaş cu cer divin,

O mare clară cu nisipul fin,

Aşa-şi clădea încet cărarea

                   Floarea de crin!

O pâclă groasă şi ostilă

Începe să împroaşte-n mod hain

Cărarea munte-mare cu venin

Rănind în suflet fără milă

                   Floarea de crin!

Când primul val al mării sfâşiat

Reduce viaţa ei doar la suspin

Căci taina i-a fost luată de-un rechin

Dureri şi lacrimi au reînviat

                   Floarea de crin!

În negura vieţii precare,

Picuri de lacrimi formează lin

Fluviul puternic muntos-marin

Cu care spală a ei cărare

                   Floarea de crin!

În lumea asta prea nedreaptă

Cunoaşte bine-al său destin!

Şi ştie-acum ce-nseamnă-un spin!

Puternică şi înţeleaptă-i

Floarea de crin!